DEXTERITATE / SIMULARE

Conceptul apollonist de educare şi menţinere a capacităţii de muncă şi a dexterităţii organismului uman a fost introdus în premieră la Universitatea Apollonia datorită preocupărilor permanente ale domnului Prof. univ. dr. Vasile Burlui pentru instruirea performantă a viitorului practician în medicina dentară.

Specificul practicii dentare – căutarea unei maniere de lucru care să conducă la un randament maxim în condiţiile unor costuri umane minime

Dexteritatea clinică – abilitatea învăţată care implică mişcarea voluntară pentru completarea unei sarcini şi poate varia de la o sarcină obişnuită la una care implică percepţia.

Abilităţile motorii – implică o utilizare rafinată a muşchilor mici care controlează un segment sau corpul în întregime în procedurile dentare.

Beneficiile:

• îmbunătăţirea tehnicilor şi calitatea rezultatelor

• dobândirea de abilităţi clinice necesare pentru a efectua procedurile medicale dentare

• eficientizarea activităţii în sensul micşorării disconfortului

Exista un grup aparte de discipline care urmăresc dezvoltarea comportamentelor şi deprinderilor denumite competenţe practice. Acestea se bazează, înainte de toate, pe studiul teoretic aprofundat al diverselor discipline din curriculă. De aici s-a născut ideea conceptului apollonist transdisciplinar si interdisciplinar complex de educare a dexteritaţii şi menţinere pe tot parcursul vieţii. Grupul asupra căruia ne-am îndreptat atenţia cuprinde discipline care se înşiruie armonios de-a lungul celor 6 ani de studiu.

Sunt necesare activităţi de formare pentru a dezvolta dexteritatea?

– dexteritatea se individualizează în funcţie de necesităţile studentului stomatolog şi se repetă cu atenţie îndepărtând mişcările parazitare

Principii ale dezvoltării dexterităţii:

• determinarea capacităţii individuale a fiecărui student prin investigare psihologică şi în cadrul cabinetului de medicină şcolară: neurologic, ORL, oftalmologic, endocrine somatometric si psihologic. Toate aceste investigaţii au rolul de a determina capacităţile psihomotrice iniţiale;

• necesitatea prelungirii trainingului şi după terminarea facultăţii în sensul aprofundării şi extinderii competenţelor practice ale tinerilor doctori;

• evitarea oboselii fizice şi psihice prin dozarea corespunzatoare a efortului şi profilaxia patologiei ocupaţionale prin exerciţii de relaxare adaptate specificului profesiei;

• practica instrumentalizată supusă unei continue retehnologizări;

• întelegerea, aprofundarea şi aplicarea principiului ergonomic.

Pentru implementarea conceptului de educare a dexterităţii s-au realizat dotări care să pună în practică viziunea holistică privind dexteritatea.
Fiecare student se prezintă cu o anumită capacitate individuală în ceea ce priveşte dexteritatea, pe care cadrul didactic nu o cunoaşte decât superficial, nemaivorbind despre deficienţele aptitudinale întâlnite.

Etica PROFESIONALĂ

Cele cinci principii ale eticii profesionale medicale sunt:

• autonomia pacientului;
• non-iatrogenia;
• competenţa ;
• lipsa prejudiciului;
• integritatea intelectuală

ETAPE DE PREGĂTIRE:

• însuşirea cunoştinţelor teoretice ;
• simularea electromecanică;
• simularea haptică;
• demonstraţii practice realizate de cadrul didactic;
• proceduri clinice aplicate pacientului sub directa îndrumare a cadrului didactic.

Dificultăţi profesionale:

• transferul teorie – practică;
• poziţia de lucru;
• priza incorectă a instrumentarului de mână;
• derapajul instrumentarului rotativ;
• suprafaţa redusă de lucru;
• iluminarea câmpului operator;
• cavitatea orală: saliva, mobilitatea vălului palatin şi a mandibulei, durerea, sângerarea.

DEXTERITATEA presupune:

• coordonare mână — ochi precisă;
• dezvoltarea şi îmbunătăţirea dexterităţii prin instrumente muzicale (pian, flaut, chitară), fabricarea de modele în miniatură, sculptura.

METODE DE EXERSARE A DEXTERITĂŢII

• simularea electromecanică
• simularea haptică

“Circuitul” studentului în cadrul educării dexterităţii este foarte bine gândit şi structurat începand cu cabinetul psihologic, continuând cu simularea electromecanică, urmată de simularea haptică, iar circuitul se “închide” cu activitatea clinică a studentului.

Utilizarea tehnologiei de simulare în educaţia stomatologică:

– rolul simulatoarelor a fost recunoscut ca un important aspect în instruirea şi educaţia studenţilor în vederea asigurării suportului şi siguranţei pacientului;

– Universitatea Apollonia armonizează activitatea de investiţii în dotarea tehnică şi materială cu obiectivele învăţământului universitar modern

Simularea electromecanică

– este o metodă clasică unanim acceptată ce conferă studenţilor posibilitatea de a transfera cunoştinţele didactice înspre sfera clinică, precum şi posibilitatea de a vizualiza şi înţelege procedurile de tratament (prepararea unei cavităţi, substructuri organice, etc.).

Simularea haptică:

– tehnologia haptică redă simţul real al atingerii realizată într-un mediu virtual;

– unităţile de simulare ce utilizează această tehnologie oferă multiple proceduri de tratament ce pot fi practicate într-un mediu virtual, dar care pot fi percepute datorită unei forţe de „feedback” de o înaltă fidelitate.

Caracteristici:

• acuratete in simularea 3D a dexteritatii manuale si patologiilor orale;
• integrarea cunostintelor teoretice;
• interactiune fidelă cu pacientul virtual.

SIMULATOARELE PRACTICE SIMODONT:

• reprezintă vârful de gamă din simularea haptică;
• suntem singura universitate care are un astfel de sistem din Europa de Est.

Aplicaţii:

• exerciţii de dexteritate manuală cu evaluare automată şi selectarea frezelor de lucru;
• selectarea profilului pacientului virtual;
• stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament;
• preparare cavităţi, utilizare indicator de carie, îndepărtare obturaţii amalgam, efectuare obturaţii material compozit;
• preparare substructuri organice.

1. Solicitarea fizică
2. Solicitarea neuro-psihică
3. Solicitarea auditivă
4. Solicitarea vizuală
5. Solicitările iritative

ECONOMIA MIŞCĂRII

IMPACTUL EDUCĂRII DEXTERITĂŢII:

• tranziţia lentă etapa preclinică – etapa clinică;
• îmbunătăţirea poziţiei de lucru;
• utilizarea corectă a instrumentarului de lucru;
• cunoaşterea timpilor operatori;
• dezvoltarea abilităţilor clinice;
• menţinerea dexterităţii pe tot parcursul vieţii.