-
Art. 57.
(1) Consiliul Academic reprezinta structura consultativă a universitatii si se constituie din reunirea membrilor Senatului Universitar cu membrii Consiliului de Administraţie, punând astfel, de acord opiniile Senatului, cu cele ale Consiliului de Administraţie şi cu cele ale fondatorului. În timp ce Rectorul asigură interfaţa relaţiilor cu Ministerul Educaţiei Naționale, Consiliul Academic şi Consiliul de Administraţie asigură interfaţa cu fondatorul şi terţii.
(2) Consiliul Academic se intruneste o data la 3 luni de zile si ori de cate ori este nevoie, la convocarea Presedintelui Universitatii sau a fundaţiei fondatoare. Hotãrârile Consiliului Academic se iau cu votul majoritãţii membrilor prezenţi, dacã numãrul celor prezenţi reprezintã cel puţin douã treimi din numãrul total al membrilor. Membrii acestei structuri de conducere au drept de vot deliberativ egal.Art. 58. Biroul Consiliului Academic asigură conducerea operativă a Consiliului Academic. Biroul Consiliului Academic se întruneşte înaintea întrunirilor consiliului academic sau ori de câte ori este nevoie asigurând coordonarea activităţii în universitate între două şedinţe ale Consiliului Academic. Biroul Consiliului Academic este condus de Presedintele Universităţii şi din acesta fac parte: Presedintele Universităţii, Presedintele Senatului, Rectorul, Prorectorul, cei doi decanii, Directorul economic, consilierul juridic al universităţii, Directorul Administrativ, Responsabilul Departamentului Resurse Umane şi un student.
Art. 59. Atributiile Consiliului Academic sunt urmatoarele:
a) pune de acord hotararile Senatului şi ale Consiliului de Administraţie cu viziunea fondatorului privind perspectiva de dezvoltare a universitatii, politicile de resurse umane, managementul carierelor, managemantul financiar contabile, juridic si propune masuri;
b) supune discuţiei activitatea extracurriculara;
c) urmareste conservarea si extinderea patrimoniului universitatii;
d) elaborează propuneri privind planul strategic si operational, cifra de scolarizare, taxele studentilor;
e) elaborează propuneri privind bugetele propuse de catre Consiliul de Administratie si dezbatute in Senat;
f) elaborează propuneri privind prelungirea activitatii cadrelor didactice sau administrative, care prin experienta lor pot contribui la obtinerea de performante in domeniile didactice si ale cercetarii.
g) Consiliul Academic poate solicita clarificări în ce priveşte hotărârile sau deciziilor Rectorului, Senatului, Consilului de Administraţie. -
Bine aţi venit în Universitatea „Apollonia” din Iaşi!
Iaşul, oraşul celor şapte coline, al marilor idei, al primei mari uniri este un veritabil muzeu literar care sigur te va rechema, pentru că tot ce pluteşte nevăzut aici este legat de fiinţa neamului românesc.
Iaşul este oraşul optim pentru studii universitare iar Universitatea „Apollonia” din Iaşi este o universitate care de treizeci de ani şi-a construit propria tradiţie.
Universitatea „Apollonia” din Iaşi este orientată spre educație și cercetare cu cadre didactice competente profesional, experiența psihopedagogică și mentalitatea orientată spre calitate și performanță. Avem tradiție și experiență, avem numeroși studenți și suntem implicați în proiecte de cercetare naționale și internaționale.
Cultivarea calității, performanței și a unei etici academice riguroase, face ca Universitatea „Apollonia” din Iaşi să ofere un mediu de învățământ creativ și interactiv, de atragere a tinerilor în viața de student. Studenții trebuie înțeleși și tratați într-un cadru academic ce promovează valoarea profesională și umană printr-un parteneriat viabil şi constructiv.
Printr-o conduită științifică și academică de excelență, prin implementarea unui sistem relațional la piața muncii, Universitatea „Apollonia” din Iaşi este o instituție de anvergură din spațiul de învățământ universitar din țară și din străinătate.
Cu un corp profesoral de excepție, Universitatea „Apollonia” din Iaşi are ca prioritate formarea tinerilor atât profesional cât și moral.
Dacă doriţi să faceţi parte dintr-o universitate unde fiecare contează, unde fiecare poate deveni un profesionist de excepţie şi unde calitatea umană şi excelenţa primează, aceasta este Universitatea „Apollonia” din Iaşi.Universitatea noastră vi se potriveşte!
Prof. univ. dr. Liliana Sachelarie
Vicepreşedintele Universităţii „Apollonia” din Iaşi - Loading...