Laborator embriologie şi PCR
Proiect de cercetare intern: Testarea efectelor biologice ale unor substanţe medicamentoase asupra embrionilor aviari
Membrii echipei de cercetare: Cercetator stiintific Biolog Dr. Anca Teusan, Medic Veterinar Stefan Craus
Scopul cercetarilor: testarea toxicitatii si a unor efecte teratogenice pe care unele substante le pot avea asupra embrionului aviar. Prin utilizarea unor tehnici de inoculare in ovo dorim sa determinam daca substantele care vor fi testate interfereaza cu modul de formare a corpului embrionar si daca aceste substante determina efecte toxice. Prin utilizarea in studiu a embrionilor de pasare este mult mai usor sa observam si sa cuantificam efectele respective.
Obiectivele generale ale cercetarii:
- Testarea efectelor morfo-patologice si histologice a unor aditivi alimentari asupra embrionilor de Gallus
- Determinarea efectelor teratogenice a unor substante medicamentoase (citostatice) asupra dezvoltarii embrionare la pasare
- Observarea toxicitatii unor medicamente utilizate in medicina dentara asupra dezvoltarii membrelor la embrionul
- Determinarea efectelor unor substante asupra embrionilor subspeciei Coturnix coturnix
Descrierea metodologiei de lucru:
Ouale luate in studiu vor fi sterilizate si supuse unei perioade de preincubatie. Dupa demararea procesului de dezvoltare embrionara, se introduc in ovo substantele care se doresc a fi testate, dupa care procesul de incubatie continua conform standardelor stabilite pentru specia respectiva. La finalul procesului de incubatie se evalueaza starea de sanatate si stadiul de dezvoltare a embrionilor executandu-se masuratori pentru determinarea indicatorilor morfologici corporali. Urmatoarea etapa consta in analiza anatomo-patologica a unor probe de tesut embrionar si determinarea eventualelor anomalii sau malformatii.
Laboratorul de PCR al Universitatii Apollonia
Laboratorul PCR a luat fiinta in septembrie 2014 in cadrul Universitatii Apollonia sub coordonare D-lui Prof. Univ. Dr Vasile Burlui si a cercetator Dr. Nicoleta Dobri, ca sef de laborator.
Laboratorul PCR dispune de instrumente moderne de analiza a acizilor nucleici, instrumentul de Real-Time PCR DTprime4 si extractorul automat MagCore Super/HF16 Plus.