Laborator simulatoare nursing

Generaţia actuală de studenţi ai Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Apollonia“ beneficiază de o instruire practică la cel mai înalt nivel în Centrul Medical „Domenico“. Pe parcursul anului trecut, platforma de instruire clinică, practică a studenţilor a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie.

Unul din laboratoarele care a cunoscut o investiţie majoră în ceea ce priveşte materialele didactice este Simulatorul Nursing. Acesta reprezintă sala de lucrări practice pentru specializarea Asistent Medical Generalist (AMG), unde studenţii învaţă sau îşi perfecţionează toate tehnicile prevăzute de disciplinele de Nursing, tehnici ce trebuiesc asimilate pentru a deveni viitori asistenţi medicali.

Pentru ca studenţii să poată exercita şi învăţa tehnicile impuse de specializarea AMG în cele mai bune condiţii, Universitatea a achiziţionat o serie de aparate menite să simuleze interacţiunea cu pacientul. Una din regulile impuse de Universitatea „Apollonia“ este ca niciun student să nu lucreze direct pe pacient, până nu îşi formează deprinderile corecte în aceste laboratoare.

Astfel, printre noile aparate din „arsenalul“ Simulatorului Nursing se numără: simulator pentru puncţia venoasă, simulator pentru accesul venos la nou-născuţi, simulator pentru îngrijirea nou-născutului, simulator pentru îngrijirea copilului mic, simulator pentrul sondajul vezical, simulator pentru intubare endotraheală, simulator pentru clismă, simulator pentru funcţia arterială, simulator pentru sondajul nazo-gastric, manechin pentru îngrijiri complexe.

Printre aparatele enumerate mai sus se află şi trei menechine sub formă de bebeluşi. Pe aceste simulatoare se poate practica accesul venos la nou născut, îngrijirile care se fac nou-născutului precum: aspiraţia secreţiilor pentru a ajuta bebeluşul să respire, curăţatul în ureche, schimbarea pampers-ului, hrănirea, până şi simularea exerciţiului ce determină bebeluşul să eructeze.

De asemenea, Simulatorul Nursing mai are în dotare şi propriul proiector video care ajută stundeţii la vizualizarea de materiale, imagini, filmuleţe, cursuri medicale.

Materialul didactic de care beneficiază studenţii Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Apollonia“ este unul complet, ce poate stârni invidia majorităţii instituţiilor de învăţământ de acest profil. Aparatura cu care a fost dotat Simulatorul Nursing dictează gradul de pregătire ce-l poate acumula un absolvent al specializării AMG.